NOI FOCARE DE PESTĂ ÎN JUDEȚUL BUZĂU

0
207

Este, din nou, alertă, în județul Buzău, din cauza pestei  porcine africane. Aproximativ 40 de porci au fost sacrificați în urma confirmării a două focare în comunele Cozieni și Tisău. Direcția Sanitară Veterinară Buzău a impus deja restricții severe în cele două zone, interzicând circulația porcilor pe o rază de 10 kilometri în jurul focarelor.

Ancheta medicilor veterinari arată faptul că apariția focarele ar avea legătură cu prezența porcilor mistreți în zona de deal a județului. Recent, un caz de pestă porcină africană a fost confirmat și pe fondul de vânătoare Grăjdana, ceea ce sugerează că virusul a fost transmis din păduri către gospodării. Pesta porcină africană este o boală infecțioasă extrem de contagioasă, care afectează toate categoriile de porci, indiferent de vârstă sau stare de întreținere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here