HELMUT DUCKADAM, DECORAT POST-MORTEM DE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

0
126

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a fostului portar Helmut Duckadam, a informat, astăzi, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în semn de „omagiu pentru excepţionala carieră sportivă, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării fotbalului românesc pe plan internaţional, devenind un simbol al performanţelor unei generaţii”, şeful statului a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului Duckadam Helmut.

Fostul mare portar român Helmut Duckadam,  a decedat, luni dimineaţa, la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani. Duckadam fusese operat pe cord deschis în septembrie.

Născut pe 1 aprilie 1959, la Semlac, judeţul Arad, Helmut Duckadam a început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).

A devenit ”Eroul de la Sevilla” în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când a reuşit să apere patru lovituri de pedeapsă consecutive în succesul Stelei în faţa Barcelonei (2-0). Performanţa de atunci l-a făcut să intre în Cartea Recordurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here