Viitorul Spital Municipal al Buzăului ar putea deveni Spital Universitar. Acest lucru s-ar putea întâmpla în urma unui parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davilla” din București, care dorește să înființeze la Buzău câteva secții.
Spitalul Universitar ar urma să fie construit pe un teren donat de o Fundație Umanitară, care va suporta și toate cheltuielile necesare derulării proiectului, până la începerea construirii.
Odată ridicat, Spitalul va fi alcătuit din mai multe clădiri, una dintre ele fiind cea a Spitalului CFR din Buzău, care va fi preluat cu tot cu personal și număr de paturi.
În prezent, autoritățile buzoiene lucrează la studiul de oportunitate în vederea construirii Spitalului Muncipal, urmând ca să realizeze și un studiu de fezabilitate.