PESTE 2000 DE ROMÂNI DIN DIASPORA AU VOTAT DEJA

0
86

Peste 2.000 de români aflaţi în străinătate au trecut deja pe la urne pentru a vota următorul preşedinte, potrivit datelor prezentate în timp real pe pagina oficială prezenţa.roaep.ro.

De 12 ore a început votul în diaspora în primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar la această oră se deschid urnele în majoritatea statelor vest-europene.

Alegătorii aflaţi peste graniţă îşi pot exprima opţiunea pe parcursul a trei zile şi pot vota la orice secţie cu documente de identitate valabile, fiind acceptat inclusiv paşaportul simplu. În total au fost înfiinţate 950 de secţii de votare, un număr record pentru toate alegerile de până acum.

Cele mai multe secții din diaspora sunt în Italia, aproape 160.

La Roma sunt şapte secţii, la Torino – şase, iar la Milano – patru secţii. La nivel de regiune, cele mai numeroase, 18, sunt în Lazio, în centrul Italiei. Se poate vota chiar şi în insulele Sicilia şi Sardinia.

Cetăţenii români pot să-şi exprime opţiunea electorală şi sâmbătă şi duminică, între orele 7:00 şi 21:00. Acest program extins este menit să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de votanţi la urne.

În al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2019, în Italia au votat peste 190.000 de români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here