SUBSTAȚIE DE AMBULANȚĂ DESCHISĂ LA PÂRSCOV

0
65

O substație de ambulanță a fost inaugurată ieri la Pârscov, în județul Buzău. Odată cu aceasta se vor asigura servicii de urgență medicale mai rapide si eficiente pentru locuitorii din zonă. Substația va fi deservită  de cinci asistenți și cinci ambulanțieri, cu două ambulanțe de tip B.

Comunicat de Presă

La Pârscov, ieri, a fost inaugurată oficial Substația de ambulanță, un proiect vital pentru locuitorii din zonă, care va asigura servicii de urgență mai rapide și mai eficiente. Acest moment reprezintă un succes al colaborării dintre administrația publică locală, județeană, Ministerul Sănătății și parlamentarii PSD Buzău, confirmând angajamentul nostru comun pentru dezvoltarea serviciilor medicale de urgență.

Substația funcționează cu un echipaj pe fiecare tură, în regim continuu. Cinci asistenți medicali și cinci ambulanțieri, sprijiniți de două ambulanțe de tip B, vor deservi acest serviciu. Proiectul a fost posibil datorită reorganizării substației Berca și ca urmare a implicării directe a Primăriei Pârscov, care a pus la dispoziție spațiul necesar și a suportat toate costurile de amenajare, întreținere și funcționare.

Evenimentul de inaugurare a reunit personalul Serviciului de Ambulanță Județean Buzău, primarul comunei Pârscov, Mihai Daniel, alături de președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, vicepreședintele Claudiu Damian, deputatul Romeo Lungu și profesorul universitar doctor Carmen Orban, consilier de stat pe probleme de sănătate din cadrul Cancelariei Primului Ministru.

 „Îmbunătățirea serviciilor medicale pentru cetățeni este o prioritate pentru noi. Prin această Substație de ambulanță, locuitorii din Pârscov și zonele învecinate vor beneficia de intervenții mai rapide în situații de urgență. Este un exemplu concret al modului în care colaborarea între noi, Consiliul Județean Buzău, împreună cu sprijinul Guvernului și al parlamentarilor buzoieni, aduce rezultate benefice pentru comunitate”, a declarat primarul comunei Pârscov, Mihai Daniel.

Substația de Ambulanță Pârscov, deschisă prima dată în 1939, a reprezentat un punct vital în asigurarea serviciilor medicale de urgență pentru întreaga comunitate. După ce și-a întrerupt activitatea în 2022, aceasta revine acum, complet funcțională, pregătită să ofere din nou sprijin rapid și eficient locuitorilor din zonă.

Această realizare subliniază angajamentul echipei PSD Buzău pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor publice, într-un parteneriat activ cu autoritățile locale. Continuăm să ne implicăm pentru a dezvolta proiecte care răspund nevoilor reale ale cetățenilor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here