RISCĂ SĂ PIARDĂ BANII OBȚINUȚI PRIN “CASA VERDE”

0
66

Românii care au contractat sisteme fotovoltaice la ediția de anul trecut a programului „Casa Verde” și nu au încă panourile montate pe casă riscă să piardă finanțarea.

Mai au doar câteva luni la dispoziție să le monteze, apoi pierd cei  20.000 de lei. Administrația Fondului pentru Mediu mai așteaptă cereri de decontare pentru aproape 19.000 de dosare aprobate, dar unele firme de instalare nu fac față numărului mare de lucrări și își reprogramează clienții.

Explicația, spun unii instalatori, ar fi că în programul Casa Verde au fost acceptate și firme mici, care nu au suficiente resurse.

Potrivit regulilor stabilite de AFM, oamenii pot schimba firma care ar trebui să le facă lucrarea o singură dată. Dar acum, în prag de iarnă, găsesc greu un instalator.

În cadrul programului Casa Verde 2023, Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat peste 73.000 de dosare, depuse de persoane fizice. Până în acest moment, instalatorii au executat lucrările și cerut decontarea pentru trei sferturi dintre acestea. Rămân de rezolvat aproape 19.000 de dosare, până în luna martie a anului viitor. Atunci este ultimul termen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here