Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a elaborat şi pus în aplicare Planul de măsuri pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi combaterea manifestărilor antisociale în perioada sezonului rece şi sărbătorilor de iarnă 2024-2025.
O atenție deosebită va fi acordată desfășurării manifestațiilor publice de amploare circumscrise comemorării Revoluţiei din decembrie 1989, sărbătoririi Zilei Naționale – 1 Decembrie, pe timpul activităţilor asociate sărbătorilor de iarnă (Crăciun, Revelion etc.), precum și în contextul desfășurării alegerilor pentru Președintele României, respectiv alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
De asemenea, în vederea prevenirii şi combaterii evenimentelor negative generate de încălcarea normelor legislative ce reglementează regimul materiilor explozive şi desfăşurarea operaţiunilor cu articole pirotehnice, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pus în aplicare Planul de măsuri „Pirotehnic 2024 – 2025”.
Poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalişti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale acţionează zilnic, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău va realiza o cooperare activă cu ceilalți parteneri instituționali în vederea eficientizării dispozitivelor de siguranță publică, pentru prevenirea infracționalității stradale, cu accent pe misiunile de patrulare în zonele aglomerate și locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, piețe etc.).
Dispozitivele de siguranţă publică au ca prioritate descurajarea celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, etc.).
Totodată, se acţionează pentru combaterea infracţiunilor ce s-ar putea comite pe fondul aglomeraţiei (furturi din buzunare, genţi ori sacoşe), precum şi pentru asigurarea unei riposte pe măsură persoanelor ce comit infracţiuni cu violenţă.
Vor fi adaptate dispozitivele de siguranță publică la specificul activităților turistice, pentru sporirea siguranței și protecției turiștilor, pe timpul sejurului acestora, prin realizarea unor dispozitive viabile și flexibile, care să poată fi ușor adaptate sau reorientate pentru îndeplinirea unor misiuni ori rezolvarea situațiilor deosebite, cu menținerea operativității la intervențiile primite ca urmare a apelurilor la S.N.U.A.U.112.
Specialiștii de la Prevenire vor desfășura activități dedicate persoanelor vârstnice ce locuiesc singure sau în case izolate, precum și celor care urmează să-și petreacă sărbătorile în alte locații decât la domicilii pentru prevenirea furturilor din locuință. De asemenea, vor derula activități informativ-preventive pentru conștientizarea riscurilor utilizării de articole pirotehnice ilegale sau nedestinate publicului larg.
O altă direcţie prioritară de acţiune a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău este reprezentată de prevenirea şi combaterea oricăror fapte din competență în domeniul criminalității economice, în contextul unui flux comercial ridicat, specific sezonului ( legume-fructe, băuturi alcoolice, ţigări și produse din tutun, precum şi cu obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă provenite din import sau din achiziţii intracomunitare). Polițiștii de investigare a criminalității economice vor acționa în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții de aplicare a legii, după caz, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților de natură economică.
Pe linie de siguranţă rutieră, pregătirea pentru sezonul rece va urmări analizarea permanentă a dinamicii traficului rutier şi organizarea de acţiuni punctuale pentru eliminarea factorilor de risc și realizarea unei prezenţe active pe principalele drumuri de mare tranzit, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, dar şi în scopul intensificării activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru limitarea excesului de viteză şi depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, cu mențiunea că, începând cu această dată, devine operational și primul sector de autostradă ce tranzitează județul Buzău. Prioritatea va fi să se asigure fluența traficului, fără evenimente rutiere de impact deosebit, având în vederea anticiparea creșterii valorilor de trafic.
În contextul afluxului de turiști ocazionat de sărbătorile de iarnă, polițiștii rutieri vor asigura principalele artere şi traseelor de acces către zonele turistice cu agenţi de poliţie rutieră, în situaţiile în care traficul rutier este îngreunat de căderi masive de zăpadă sau de alte fenomene meteorologice ce pot afecta fluenţa circulaţiei rutiere (polei, ceaţă etc.).
În cadrul activităților curente se va avea în vedere și verificarea dotării vehiculelor cu anvelope de iarnă sau lanţuri/ dispozitive antiderapante omologate, în funcție de condițiile meteorologice.
Polițiștii rutieri vor avea în atenție și pregătirea administratorilor de drumuri privind dotarea cu mijloace tehnice şi materiale specifice de intervenţie, pentru menţinerea stării de viabilitate a drumurilor.
Pe parcursul întregului sezon rece, poliţiştii din toate structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău sunt pregătiţi pentru a interveni de îndată, atât în plan organizaţional, cât şi cu participare de efective în teren, pentru prevenirea şi limitarea efectelor evenimentelor specifice, în situaţiile generate de condiţiile meteorologice nefavorabile, prin blocarea tronsoanelor de drumuri publice, intervenţii umanitare ori prin alte activităţi în acest domeniu, în acest sens fiind constituite deja rezerve de intervenţie.
Comunicat de presă IPJ Buzău