POLIȚIȘTII DIN PENITENCIARE PROTESTEAZĂ

0
171
Arhivă

Polițiștii din penitenciare  organizează astăzi un protest în fața Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Angajaţii din închisori reclamă „corupţia, lipsa de personal şi condiţiile proaste de muncă”. Sindicatele susţin că în timp ce un singur poliţist de penitenciare e alocat pe secţii de deţinere cu 150 – 200 de deţinuţi, în ANP „a fost creat, cu încălcarea legii, un compartiment pentru ca anumiţi poliţişti de penitenciare să beneficieze în mod abuziv şi ilegal de sporuri şi majorări salariale” şi cer primului ministru şi ministrului Justiţiei să facă verificări.

Protestul este programat să înceapă la ora  13:00, în faţa sediului Administraţiei Naţionale a penitenciarelor (ANP) situat în Calea Floreasca din Bucureşti, organizat de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„Scopul protestului îl constituie lipsa de interes a conducerii poliţiei penitenciare în identificarea unor soluţii pentru: eliminarea faptelor de corupţiei din poliţia penitenciară (abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, uzurparea funcţiei etc.) săvârşite de şefii din aparatul central, dar şi din unităţile subordonate; eliminarea deficitului de personal care a condus la suprasolicitarea angajaţilor din penitenciare.

Poliţiştii de penitenciar solicită totodată îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în ANP şi în unităţile penitenciare subordonate, arătând că angajatorul „a neglijat complet condiţiile de muncă ale poliţiştilor de penitenciare, îndreptându-şi atenţia exclusiv spre crearea de noi locuri de cazare a deţinuţilor, unele dintre ele fiind create fictiv, din pix”. Angajaţii din sistem atrag atenţia asupra existenţei ploşniţelor, şobolanilor şi gândacilor în închisori, existenţei unor spaţii de lucru fără iluminat natural, fără a oferi posibilitatea angajaţilor să îşi satisfacă nevoile fiziologice, aspecte despre care spun că pun în pericol sănătatea poliţiştilor de penitenciare.

Sindicaliştii atrag totodată atenţia că evenimentele negative precum crime, sinucideri, distrugeri de bunuri, consum de droguri sau alcool după gratii ori evadări, ultraje în care sunt implicaţi deţinuţii „au explodat şi creează un mediu ostil de muncă, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a angajaţilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here