LEGEA SALARIULUI MINIM, PROMULGATĂ DE PREȘEDINTE

0
179

Noile reglementări privind stabilirea salariului minim – adoptate de Parlament luna trecută – au fost promulgate miercuri de preşedinte. Documentul transpune în legislaţia naţională directiva europeană privind salariile minime adecvate, ce urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de trai ale angajaţilor.

Valoarea salariului minim brut ar trebui să fie între 47 şi 52% din câştigul mediu brut la nivel naţional, iar formula de calcul ce va fi realizată de specialiştii Ministerului Muncii va trebui să ţină cont de mai multe criterii, cum ar fi puterea de cumpărare, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional şi va implica, totodată, consultări cu partenerii sociali, iar transpunerea directivei europene privind salariile minime adecvate în legislaţia naţională se va aplica tuturor categoriilor de salariaţi.

Legea promulgată de şeful statului nu prevede concret care va fi salariul minim pe care angajaţii îl vor primi de la începutul anului viitor.

Pe de altă parte, executivul, împreună cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor au agreat deja majorarea salariului minim pe economie de la 3.700 lei, cât este în prezent, la 4.050 lei de la 1 ianuarie anul viitor, ceea ce ar însemna o valoare a salariului minim de 47% din câştigul mediu brut la nivel naţional.

De această majorare ar urma să beneficieze, spun specialiştii Ministerului Muncii, mai mult de 1.8 milioane de salariaţi. Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor directivei europene amintită era un demers ce trebuia realizat până în data de 15 noiembrie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here