PEDEPSE MAI MARI PENTRU ȘOFERII CARE CONDUC FĂRĂ PERMIS ŞI COMIT ACCIDENTE

0
154

Pedepsele privative de libertate vor fi cuprinse între 4 şi 8 ani pentru încredinţarea vehiculului unei persoane fără permis, în urma căruia s-a produs un accident, şi între 5 – 10 ani, dacă accidentul s-a soldat cu victime, iar cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu accident. Acestea sunt prevederile unor  amendamente admise la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii Codului penal, adoptat luni de Senat.

Un alt amendament admis vizează eliminarea din lege a articolului care se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina.

Potrivit inițiatorilor  proiectului, senatorul PNL Daniel Fenechiu, alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc,  legislaţia trebuie să atragă atenţia celor care „mai au această uşurinţă” de lăsa cheile de la maşină nesupravegheate.

Totodată, rămâne nemodificat articolul din proiectul de act normativ potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii  privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here