MAE: BULETINELE DE VOT, DISTRIBUITE CĂTRE SECȚIILE DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE

0
193

Ministerul Afacerilor Externe a început distribuirea către cele 950 de secții  de votare din străinătate a materialelor necesare votării la primul tur al alegerilor prezidențiale și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

Vor fi distribuite în total 3.6 milioane de buletine de vot, 9.120 de ștampile cu mențiunea „VOTAT” și 2.914.000 de timbre autocolante. Pentru alegerile parlamentare vor fi expediate 3.070.000 de buletine de vot, 9.210 de ștampile cu mențiunea „VOTAT” și 2.680.000 de timbre autocolante.

MAE reamitește că în cadrul secțiilor de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidențiale se va vota și pentru alegerile parlamentare.

Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2024, între orele locale 12.00 și 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2024 și duminică, 24 noiembrie 2024, între orele locale 7.00 și 21.00.

Votarea în străinătate la alegerile parlamentare are loc pe parcursul a două zile: sâmbătă, 30 noiembrie 2024 și duminică, 1 decembrie 2024, între orele locale 7.00 și 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here