RECOMANDĂRI PENTRU BLACK FRIDAY, CEL MAI MARE EVENIMENT DE CUMPĂRĂTURI

0
206

Românii se pregătesc de Black Friday,  unul dintre cele mai aşteptate evenimente de cumpărături, care are loc mâine, 8 noiembrie.  Bugetul total estimat ajunge la 1,2 miliarde de euro.

Potrivit unui studio, aproximativ 5,5 milioane de români intenționează să facă cumpărături, alte aproape 3 milioane de români sunt indeciși, dar pot fi atrași mai ales prin reducerile oferite. Se așteaptă în special la prețuri reduse la jumătate. Șapte din 10 români urmăresc direct comunicarea retailerilor pentru ofertele de Black Friday.

Pentru că trăim în era digitală, cei mai mulți vor apela la ofertele magazinelor online.

Pentru a fi evitate fraudele online de Black Friday și a vă bucura pe deplin de cumpărături, polițiștii de la IPJ Buzău au o serie de recomandări:

*Dacă efectuaţi cumpărături online, este recomandat să nu trimiteţi banii în avans. Folosiţi un serviciu cu plata ramburs (achitarea costurilor de către destinatar la momentul livrării bunului). Înainte de a face achiziţii online, verificaţi cu atenţie sursa de comercializare. *Cumpăraţi bunuri din surse sigure, folosind site-uri de comerţ online pe care le cunoaşteţi sau pe care le-aţi mai folosit şi verificaţi recenziile comerciantului, înainte de a achiziţiona produsul.

*Păstraţi întotdeauna documentele referitoare la plăţile pe care le-aţi efectuat online.

*Cumpărătorii pot primi pe email mesaje care par a fi trimise de societăţi sau persoane de încredere, însă, în fapt, adresele de email ale expeditorilor sunt modificate, astfel încât să pară că sunt legitime.

*Mare atenţie la mail-urile care conţin link/link-uri. În conţinutul email-urilor poate fi introdus unul sau mai multe link-uri spre o pagină falsă, iar în momentul în care se introduc date precum username şi parolă, acestea pot fi furate ori se poate instala malware (una dintre cele mai întâlnite ameninţări în mediul cibernetic).

*Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.

*Evitaţi să transmiteţi prin telefon sau alte dispozitive informaţii referitoare la datele dumneavoastră bancare (numărul contului bancar, codul de securitate al cardului, PIN-ul cardului, parole de acces, seria sau IP-ul token-ului), precum şi date de identitate, cum ar fi: codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate.

*Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail. Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.

*În momentul în care cumpăraţi bunuri de la persoane fizice, cereţi documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.

*Pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu, salvaţi sau tipăriţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

88 + = 91