INAUGURAREA PRIMILOR KM DIN A7 SCHIMBĂ VALORILE DE TRAFIC. CE SOLUȚII AU GĂSIT AUTORITĂȚILE BUZOIENE PENTRU GESTIONAREA FLUXULUI DE MAȘINI

0
383

Primii 11 km din Autostrada Moldovei, între Mândrești, Munteni și Focșani vor fi inaugurați astăzi.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu,  a precizat că în perioada următoare vor fi date în folosință și alte loturi.

Sorin Grindeanu: “ Avem săptămâna viitoare, pentru loturile unu și doi, cele de la Buzău și Râmnicu Sărat, de asemenea vor fi dați în circulație. Vom avea în luna decembrie, așa cum spunea primul ministru, și lotul trei de aici, dintre Focșani și Buzău, și, de asemenea, loturile unu și doi între Ploiești și Buzău.”

Având în vedere iminenta inaugurare a unor tronsoane din Autostrada A7, prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, a convocat, ieri, o întâlnire de lucru pentru a identifica  măsurile necesare pentru gestionarea traficului în municipiul Buzău și zonele limitrofe.

În contextul deschiderii acestei artere de mare viteză, este așteptat un impact semnificativ asupra circulației în municipiul Buzău și în zonele limitrofe orașului, cu atât mai mult cu cât se apropie sărbătorile de iarnă, iar traficul rutier devine mai intens în această perioadă.

La ședința de lucru au participat, pe lângă reprezentanți ai Prefecturii, specialiști din Consiliul Județean, din primăriile Buzău, Costești și Vadu Pașii, reprezentanți ai Poliției Locale, ai I.P.J., I.J.J., I.S.U., S.D.N. și D.R.D.P. Buzău.

În cadrul întâlnirii, s-a identificat ca soluție prioritară gestionarea traficului prin crearea a două fluxuri principale: Buzău Nord și Buzău Sud,  o măsură esențială pentru a reduce riscul de blocaje.

”Deschiderea unor porțiuni din Autostrada A7 va aduce, fără îndoială, beneficii importante, dar și provocări majore pentru traficul din jurul municipiului Buzău. Până la finalizarea tuturor tronsoanelor din A7 trebuie să găsim soluțiile optime de gestionare a traficului, mai ales că urmează sărbătorile de iarnă. Momentan, am propus să prioritizăm gestionarea traficului pe două direcții, respectiv Buzău Nord – A7 (DN2 – Centura Buzăului – Mărăcineni) și Buzău Sud – A7 (Spătaru – DN 1 B km 0 – Zona Industrială – Șoseaua Vadu Pașii – DJ 203 K – A7) pentru trafic ușor. De asemenea, se află în avizare resistematizarea intersecțiilor DN 2 E 85 cu DJ 203 G, prin amenajarea de giratorii la Primăria Costești și Popas Merei. Va fi nevoie, mai ales duminica, de eforturi integrate și de multe echipaje de poliție rutieră și locală” a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here