BUZĂUL, UN ,,PACIENT” GREU DE TRATAT

0
237

Social-democrații buzoieni au ambiții mari la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Ei au anunțat, ieri, într-o conferință de presă, obiectivele din următoarea perioadă, strategia de campanie și, mai ales, argumentele cu care vor încerca să câștige voturi în județul Buzău. Liderul PSD Buzău, Lucian Romașcanu a declarat că, pe durata campaniei electorale, PSD nu vrea să-și atace adversarii, dar va reacționa atunci când va fi nevoie.

PSD mizează, la alegerile parlamentare, doar pe candidați care s-au născut și au crescut la Buzău. Partidul vrea să convingă electoratul că, față de alte formațiuni politice, are doar candidați ,,producție proprie” și nu ,,de import”.

Aflată pe locul al doilea pe lista pentru Senat, Carmen Orban, medic, șef Clinică ATI la Spitalul Universitar București, consilier al premierului Marcel Ciolacu a declarat că, în calitate de viitor parlamentar, are planuri mari în ceea ce privește implementarea unor proiecte care să îmbunătățească sistemul medical românesc.

Medic de profesie, Carmen Orban a făcut o radiografie a  Buzăului, ca pacient. Diagnosticul a fost unul deja știut: Buzăul este un pacient bolnav.

La rândul său, Claudiu Damian, actual vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău, fost manager al Spitalului Județean și aflat pe lista PSD pentru Senat, pe un loc considerat neeligibil, a vorbit despre nevoia de legiferare suplimentară în domeniul sanitar.

La alegerile din 1 decembrie, social-democrații buzoieni doresc să câștige un număr de mandate mai mare decât în 2020, când au avut 2 senatori și 5 deputați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here