Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, astăzi, protest în Bucureşti la care se vor alătura şi alte categorii socio-profesionale.
Revendicările vizează Legea pensiilor, prevederi din noul Cod Silvic și anumite măsuri bugetar fiscale, care le-au diminuat veniturile.
Reprezentanții silvicultorilor susțin că au fost eliminate condițiile speciale, fosta grupă întâi, pentru anumite categorii de personal – personalul silvic de teren care asigura paza fondului forestier, paza fondului cinegetic, exploatări. Peste 20 de mii de silvicultori sunt afectați.
Silvicultorii cer stoparea urgentă şi retragerea din Parlament a Proiectului de Lege privind Codul Silvic, proiect legislativ pe care îl consideră ”periculos pentru sectorul silvic”.
Silvicultorii protestează în Piața Victoriei, între orele 13.00 – 16.00, alături de feroviari, militari, mineri, poliţişti, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio – profesionale, rezervişti şi pensionari din Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.