Directorul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian va părăsi postul pe care l-a ocupat mai bine de 10 ani, urmând a prelua mandatul de consilier județean.
Damian a fost ales consilier județean pe listele PSD, în urma scrutinului din 9 iunie, iar luni, 28 octombrie, va deveni unul dintre cei doi noi vicepreședinți ai Consiliului Județean Buzău. Claudiu Damian și-a luat déjà rămas-bun de la angajații spitalului, cărora le-a mulțumit pentru tot ce au făcut până acum.
Postul de director al Spitalului Județean Buzău va fi ocupat interimar de Sorin Pătrașcu, jurist de profesie și șef al Serviciului de Resurse Umane din unitatea medicală. Pătrașcu este unul dintre cei mai vechi angajați ai spitalului și este o soluție agreată și de viitorul președinte al Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu.