După ce multe state europene au renunţat la schimbarea ceasurilor, România continuă să dea ora înainte sau înapoi, în funcţie de sezon. Ţara noastră urmează să treacă la ora de iarnă în acest weekend.
Astfel, ceasurile se vor da înapoi în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024. Ora 4:00 va deveni ora 3:00, noaptea devenind mai lungă. Din fericire, ceasul telefoanelor mobile se va schimba automat, însă în cazul celor de acasă acest lucru trebuie făcut manual, de fiecare român în parte.
Trecerea la ora de iarnă este un concept care a fost prezentat prima oară în 1784 de către Benjamin Franklin care declara pentru cotidianul francez Le journal de Paris avantajele decalării orarului, printre care economisirea energiei. Acesta se afla în Paris când într-o zi de vară s-a trezit la ora 6:00 fiind surprins de cât de multă lumină îi intră în cameră.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, dar mult mai târziu. Se întâmpla în primăvara lui 1916, aceştia fiind urmaţi de britanici. Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Doi ani mai târziu, Statele Unite ale Americii au hotărât să apeleze şi ele la acest truc, însă schimbarea orei a avut loc doar până în 1966. În România, schimbarea orei a apărut în 1932 (22 mai şi 2 octombrie).
În 2001, o directivă europeană a făcut ca toate ţările de pe bătrânul continent să îşi schimbe ora în ultimul weekend din martie şi ultimul din octombrie. În 2018, însă, oficialii UE au cerut o revizuire a legii, aceasta primind 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.
De asemenea, în urma unui sondaj online realizat la nivelul întregii Europa, 84% dintre cei care au participat la statistică au votat renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an. Astfel, câteva dintre state au decis să asculte de majoritate, CE lăsând această decizie la latitudinea autorităţilor din fiecare stat.