CARNEA DE PASĂRE, ÎN PREFERINȚELE ROMÂNILOR

0
67

Carnea de pui se află, în ultimii ani, în topul preferinţelor românilor, iar datele statistice confirmă acest lucru având în vedere creşterea producţiei până la un nivel de 723.000 de tone în 2023 şi a consumului mediu la 28,2 kilograme/locuitor/an.

„Din punct de vedere al modelului alimentar este clar că preferinţa consumatorului român este orientată către carnea de porc. Pe locul al doilea este carnea de pasăre, pe locul trei cea de bovină şi pe locul patru oaia. Dacă ne uităm pe datele statistice la câtă carne s-a produs anul trecut în România pe specii, vom constata că 51% din toată carnea este cea de pasăre. În mod normal trebuia să fie porcul, dar la porc după cum ştim sunt acele probleme legate de Pesta Porcină Africană”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

Din punct de vedere al consumului mediu de carne de pasăre s-a constatat o creştere uşoară de la 27,5 kilograme/locuitor în 2022, la 28,2 kilograme anul trecut.

În ceea ce priveşte consumul de ouă, media anuală în România este de 245-250 de ouă pe cap de locuitor, iar cea europeană uşor mai scăzută, de 230-235 de ouă pe cap de locuitor.

Potrivit sursei citate, industria avicolă din România produce în prezent de peste două ori mai mult decât se producea înainte de ’89, iar tendinţa de creştere încă există, deşi într-un ritm mai puţin accelerat.

Conform datelor statistice, țara noastră produce anual în ferme aproximativ 510.000 tone de carne de pui, echivalent carcasă. În viu, anul trecut s-au produs 725.000 de tone.
În ceea ce priveşte producţia totală de ouă din România, de circa 5,8 miliarde de ouă anual, mai mult de jumătate a fost realizată în fermele industriei avicole.

Producţiile de carne şi de ouă obţinute în industria  avicolă sunt suficiente să asigure consumul intern, dar şi să livreze produse pe piaţa externă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

65 + = 69