BEC A STABILIT NOI REGULUI PENTRU ZIUA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE

0
74

Biroul Electoral Central a adoptat mai multe măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale în „condiţii de legalitate, egalitate şi integritate”, stabilind şi ca în ziua alegerilor să fie prelungită votarea până cel târziu la ora 23,59 în secţiile de votare în care se constată, la ora 21,00, că se află la rând persoane care s-au prezentat la urne.

Conform deciziei BEC, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Alegătorul care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă, se precizează în document.

Totodată, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al Capitalei decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar poate vota la orice secţie de votare aflată în alt judeţ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorul se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu sau reşedinţă poate vota la orice secţie de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, mai precizează BEC.

De asemenea, alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează fie la secţia de votare în a cărei listă electorală permanentă este înscris, fie la oricare altă secţie de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară. Cel care a fost omis din lista electorală permanentă a secţiei de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa este înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara ţării

Totodată, BEC a stabilit că alegătorul care se prezintă la secţia de votare şi, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor. Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înţelege situaţia obiectivă sau condiţia medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot şi de aplicare a ştampilei cu menţiunea VOTAT.

Decizia BEC mai prevede că preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile sale, în această privinţă, se întind şi în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri.

Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool‚ în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţa de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării şi în zilele votării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + = 13