Veste bună pentru bolnavii de cancer din județul Buzău. Conducerea Spitalului Județean Buzău a reușit să atragă 2 doctori la secția de oncologie, aflată aproape de colaps din cauza deficitului de medici. Aceștia ar urma să înceapă consultările începând de luna viitoare. Unul dintre medici vine din județul vecin, Vrancea, iar pentru o perioadă de timp, până să se mute în municipiul Buzău, a lucrat la secția Spitalului Județean cu jumătate de normă.
La spitalul din Buzău întotdeauna a fost deficit de medici oncologi. În mod normal, la această secție și la ambulatoriu ar fi trebuit să fie șapte cadre medicale. Niciodată, însă, nu au fost mai mult de două.
În evidențele Spitalului Județean Buzău sunt peste 9.000 de persoane bolnave de cancer, însă conducerea unității crede că numărul lor este aproape dublu.
Deficit de medici mai există și în ambulatoriul secției de diabet. Această situație persistă de aproape 4 ani. La nivel național, aproape 4.000 de tineri au terminat anul acesta medicina, iar în curând vor fi medici rezidenți. Este mare nevoie de ei, în condițiile în care din unitățile sanitare lipsesc peste 10.000 de specialiști. Potrivit Institutului Național de Statistică, în anul 2023 aveam 357 de medici la suta de mii de locuitori, în timp ce în Bulgaria erau 480 de medici la suta de mii de locuitori.