Interes mare din partea buzoienilor care au datorii la stat și care doresc să beneficieze de așa zisa amnistie fiscală, prin care li se anulează o parte din datorie și din dobânzile și penalităților aferente.
În primele 10 zile, peste 550 de persoane s-au prezentat la Direcția de Taxe și Impozite Buzău pentru a afla ce sume ar trebui să mai plătească, după anularea unei părți din debit. Orice buzoian cu datorii la stat, persoană fizică sau juridică, poate să achite sumele rămase în urma anulării dobânzilor și a unei părți din datorie, după caz, până la 25 noiembrie. Cererile pot fi depuse și de o persoană împuternicită, în cazul în care contribuabilul este o persoană în vârstă sau nedeplasabilă.
Persoanelor fizice care au debite până în 5.000 de lei sau egale cu 5.000 de lei, la data de 31 august, beneficiază de o anulare a majorărilor care au fost cumulate până la data de 31 august și 50% din debitul principal, iar cei care au debite peste 5.000 RON beneficiază de o anulare a 25% din debitul principal și a întregii sume a majorărilor soldului respectiv. Nu doar o parte din datoriile reprezentând impozite și taxe locale pot fi anulate, ci și amenzile sau alte datorii.