Poştaşii au început, de astăzi, distribuirea a peste 800.000 de scrisori de informare cu privire la amnistia fiscală.
Notificările includ detalii despre cuantumul obligaţiilor restante la 31 august, anul acesta, împărţite în sumele ce trebuie achitate şi sumele care pot face obiectul anulării, conform convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Tot prin intermediul factorilor poștali, contribuabilii vor primi şi modelele documentelor pe care trebuie să le completeze pentru a beneficia de amnistia fiscală.
În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține „Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare” și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.
Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.