Se anunță scumpiri la carnea de porc până de Crăciun. Reprezentanţii industriei alimentare spun că preţul unui kilogram va creşte şi cu 10%. Importurile, pesta porcină şi seceta sunt cauzele acestor majorări.
Kilogramul de muşchiuleţ se vinde acum la măcelăriile din pieţe cu mai bine de 45 de lei, pulpa dezosată şi spata costă în jur de 25 de lei, iar cotletul se apropie de 30 de lei kilogramul.
În ultimul an carnea, preparatele și conservele din carne s-au scumpit, în medie, cu 3,5%. Asta înseamnă chiar şi câţiva lei la fiecare kilogram. Carnea de porc ocupă locul 2 în topul scumpirilor din această categorie.
Reprezentanţii industriei alimentare spun că, pe măsură ce ne apropiem de Sărbătorile de Iarnă, preţurile cresc tot mai mult. Scumpirile sunt rezultatul secetei, al pestei porcine, dar mai ales al importurilor, care depășesc 80 %.
Producătorii spun că, anul acesta, costul de producţie va fi un pic mai mare, cel puţin în a doua parte a anului şi spre sfârşitul anului, când vor începe să folosescă noua recoltă de porumb, care este la preţuri foarte mari. În plus, pesta porcină africană implică cheltuieli suplimentare în ceea ce înseamnă bio-securitatea, și care se regăsesc în costul de producţie.
În preajma Crăciunului, industria alimentară estimează că vom plătim cu 10% mai mult decât acum pentru un kilogram de carne de porc.