O NOUĂ RAZIE A POLIȚIȘTILOR, ÎN BUZĂU

0
162
Imagine cu titlu ilustrativ

În această dimineață, începând cu ora 06.00, în Buzău, a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

S-au alăturat activităților și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

Polițiștii au acționat în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violenţă în mediul stradal și nu numai, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului armelor și munițiilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, polițiștii aflându-se la datorie.

Inspectoratul de Poliție Județean Buzau subliniază importanța acestor acțiuni și reiterează angajamentul său ferm pentru menținerea siguranței cetățenilor și a ordinii publice în întregul județ.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here