TIMP RECORD LA ÎNSCRIERILE ÎN PROGRAMUL CASA VERDE FOTOVOLTAICE

0
156

Peste 9.300 de persoane fizice din regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu) s-au înscris în această dimineaţă în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, bugetul alocat acestei regiuni, de peste 280 de milioane de lei, fiind rezervat integral, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu.

”După ce acum 3 zile, bugetul alocat regiunii nord-vest a fost epuizat în două minute, astăzi am atins un alt record de timp, în Regiunea Centru, unde bugetul de 280.050.000 de lei a fost epuizat în 1 minut și 48 secunde. Este clar că faptul că finanțarea  a crescut de la 20.000 la 30.000 de lei și aceasta include și achiziția de acumulatori, a crescut interesul beneficiarilor.  Ne așteptăm că și în celelalte regiuni vom păstra acelaşi trend” a declarat ministrul Mircea Fechet.

Programul  asigură o finanţare de maxim 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice, dar şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice. Pentru a beneficia de ajutorul de la stat, beneficiarii trebuie să suporte, la rândul lor, o contribuţie proprie de 3.000 lei. Programul va continua mâine cu înscrierea persoanelor fizice din Regiunea Nord-Est, ce cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

În acest an, programul beneficiază de un buget record, aproape 2 miliarde de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here