PLOAIA NU A CREAT PROBLEME MAJORE LA RM SĂRAT

0
592

Codul portocaliu de ploi abundente anunțat de meteorologi în județul Buzău nu a creat probleme la Rm. Sărat. Potrivit autorităților locale, cetățenii nu au sesizat situații majore care să presupună intervenția utilajelor. Cu excepția câtorva străzi, unde sistemul de canalizare nu a făcut față precipitațiilor căzute, noaptea a fost una liniștită. Echipele au intervenit în Părculețul de la Piața Centrală, unde un arbore a fost doborât de vânt, dar și în parcarea din fața Stadionului Municipal. Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit, ieri, într-o ședința în cadrul căreia a stabilit planul de intervenție.

Reprezentanții Primăriei au făcut apel la calm și au recomandat cetățenilor să fie pregătiți să intervină în caz de nevoie, iar locuitorii de la case să aibă la îndemână unelte pentru situații excepționale.

Situația a fost monitorizată și de Poliția Locală, Administrația Domeniului Public, Acvaterm, SC TUC , dar și de voluntari.

În municipiul Râmnicu Sărat, când volumul de precipitații este semnificativ, străzile cu risc de inundații sunt Ștefan cel Mare, Spitalului, Bogzei, Lacul Negru, Crângul Ursului, dar și Lalelelor și Costieni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here