Vremea se va răci semnificativ începând de duminică, odată cu deplasarea în zona țării noastre a unui ciclon din Marea Mediterană.
Valorile termice vor coborî brusc, vor fi furtuni şi ploi torenţiale.
În momentul de față vorbim de o activitate ciclonică intensă, cicloni care evoluează peste partea de vest și de nord a continentului.
Spre final de săptămână, mai ales vineri, sâmbătă s-ar forma un ciclon care ar urma să ajungă și în România și de aceea, la finalul acestei săptămâni vom avea parte de o schimbare semnificativă în evoluția vremii, atât din punct de vedere termic, cât și în ceea ce privește precipitațiile.
Dacă în zilele următoare și mai ales vineri – sâmbătă temperaturile vor ajunge la 33-34° în partea de sud a țării, sunt temperaturi mai potrivite pentru luna iulie, la final de săptămână, duminică, vremea se va răci accentuat în primă fază în vest, centru și nord și tot acolo ploile vor fi insistente, iar în a doua parte a zilei de duminică și în partea de sud-est a țării.
Evoluția acestui ciclon va determina o instabilitate atmosferică destul de pronunțată, respectiv și manifestări de instabilitate, adverse torențiale, vijelii și chiar posibile căderi de grindină.
Temperaturile nu mai trec de 19-20° C.