HC Buzău a fost efectiv îngenuncheată, la ea acasă, de „dulăii” lui David Davis, antrenorul echipei Dinamo, scor final 24-30. Începutul de meci a stat sub semnul ratărilor la ambele porți, astfel că în minutul 19 erau doar cinci goluri înscrise. Buzăul conducea cu 3-2. A fost momentul în care a intrat pe teren pivotul uriaș de la Dinamo care a schimbat aspectul meciului. Astfel, Dinamo a preluat conducerea, s-a distanțat pe tabelă, iar la pauză conducea – fără prea mare efort – cu cinci goluri diferență.
În repriza secundă, băieții de la HC au înscris de cinci ori consecutiv, revenind la un gol diferență, moment în care sala a „luat foc”. Euforia publicului buzoian a ținut pentru puțin timp. Dinamoviștii, prin Negru, Kasparek și Miklos au restaurat diferența de pe tabelă. Până la final, Dinamo a avut grijă să-și mențină un avantaj care să-i permită o evoluție lejeră în joc.
După acest meci, în clasament, buzoienii rămân pe locul 5, cu 9 puncte din 12 posibile. Etapa viitoare, „Lupii” merg la Suceava, pentru o partidă cu o altă echipă în mare formă.