Deputatul PSD de Buzău, Andi Cristea, va deveni europarlamentar. Aflat pe locul 20 pe lista comună PSD – PNL la alegerile europarlamentare, Andi Cristea nu a prins un post la Bruxelles. Numirea recentă a Roxanei Mânzatu în funcția de vicepreședinte executiv al Consiliului Europei va elibera un loc pentru PSD în Parlamentul European, iar această poziție va fi ocupată de Andi Cristea. Buzoianul va avea astfel un mandat de europarlamentar de patru ani și jumătate, până în iunie 2029.
Andi Cristea e la al doilea mandat la Bruxelles. În perioada 2014 – 2019, el a invitat la Parlamentul European sute de elevi de liceu din Buzău, dar și primari din județ. Andi Cristea este specialist în politica externă, iar în ianuarie 2024, Andi Cristea a fost desemnat Raportor General al Consiliului Europei pentru știință și tehnologie. În aceeași lună, a fost ales vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.