SUSPENDAREA RATELOR FERMIERILOR AFECTAȚI DE SECETĂ, PÂNĂ LA FINALUL LUI 2025

0
78

Peste 150.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta din acest an, iar Guvernul propune suspendarea ratelor la bănci până la finalul lui 2025 printr-o ordonanţă de urgenţă, a anunțat Ziarul Financiar,

Peste 138.000 de fermieri au cerut evaluarea pagubelor provocate de secetă la culturi precum porumb, floarea-soarelui, mere, pere şi viţă-de-vie, iar peste 16.000 pentru grâu şi rapiţă, pentru a primi despăgubiri de la Ministerul Agriculturii.

Nu este primul an de secetă severă, care afectează grav producţia şi veniturile fermierilor, aceştia având datorii şi lichiditate redusă.

Astfel, Guvernul a intervenit şi propune suspendarea ratelor la bănci până la sfârşitul lui 2025, printr-o ordonanţă de urgenţă.

De asemenea, creditorii, fie că e vorba despre bănci, fie că e vorba despre instituţii financiare nebancare sau furnizorii de utilităţi, precum şi distribuitorii şi furnizorii de inputuri, nu au voie să întreprindă măsuri de recuperare sau executare silită asupra creanţelor acumulate şi nici să ia măsuri de exigibilizare precum insolvenţa, declararea scadenţei anticipate, până la finalul anului 2025.

Anul acesta, România s-a confruntat cu o lipsă semnificativă de precipitaţii care a dus la instalarea secetei pedologice accentuate pe areale agricole extinse la nivel naţional, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, estul Moldovei, vestul Banatului şi Crişanei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

43 + = 50