În Germania intră în vigoare, începând de luni, controale la toate frontierele terestre. Guvernul federal speră ca prin această măsură, care se va aplica pe o perioadă de șase luni, să reducă numărul de pătrunderi ilegale în Republica Federală.
Controalele dispuse de Ministerul Federal de Interne vizează în principal frontierele terestre cu Franța, Danemarca, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg.
Intrările din Austria, Polonia, Cehia și Elveția fac deja obiectul controalelor.
Autoritățile germane subliniază că este vorba despre controale punctuale, care pot apărea în orice regiune de frontieră și la orice oră.
Pentru a îngreuna situația traficanților de persoane, instituția nu oferă niciun detaliu cu privire la planul operațional.
Călătorii sunt rugați să aibă asupra lor documentele necesare trecerii frontierei, iar acestea să fie neapărat valabile în ziua controlului.
În principiu, nu numai identitatea, ci și vehiculul în sine pot fi supuse examinării în timpul controalelor la frontieră.
Bagajele, bunurile și obiectele de valoare pot face obiectul controalelor efectuate de poliția de frontieră, care încearcă astfel să prevină introducerea în țară a unor obiecte ilegale, droguri sau chiar a unor persoane.