Buzoienii și turiștii care vizitează zonele pitorești ale județului mai au de așteptat până când vor avea la dispoziție un Serviciu Salvamont. Anul trecut, Consiliului Județean Buzău a stabilit sediul salvamontiștilor și a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii și pentru dotări, însă demersurile de înființare a serviciului sunt departe de a fi finalizate.
Cei care doresc să lucreze la Serviciul Salvamont trebuie să urmeze cursuri specifice și să fie pregătiți în acest sens. Acum se caută un șef pentru Serviciu Salvamont Buzău.
Reprezentanții Consiliului Județean spun că Serviciul Salvamont Buzău va avea ca principal obiectiv activitate de prevenție. Touși, atunci când situația o va impune, Serviciul va avea și intervenții pentru a salva oamenii aflați în pericol.
Salvamontiștii buzoieni vor putea răspunde solicitărilor turiștilor care vor avea nevoie de ajutor, cel mai probabil începând de anul viitor.