Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o nouă atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în judeţe din Dobrogea, Muntenia, Moldova, Transilvania şi Oltenia, precum şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ, până joi dimineaţa, în restul teritoriului.
Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 10:00 – 23:00, va fi Cod galben de averse în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, estul şi în sud-estul Transilvaniei şi în nord-estul Olteniei, unde precipitaţiile vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 – 50 l/mp.
În intervalul 11 septembrie, ora 10:00 – 12 septembrie, ora 10:00, pe fondul unei informări meteo de vreme rea, temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea aria ploilor se va restrânge către estul şi nord-estul teritoriului.
Astfel, vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 10 – 20 l/mp şi pe arii restrânse la peste 30 – 40 l/mp.