Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale informează că mesajele RO-Alert vor fi transmise și la televizor, prin SMS și pe e-mail.
Alertele vor fi însoțite de noi sunete, dar și diferite, în funcție de gravitatea situației.
Spre exemplu, în cazul situațiilor de o urgență extremă, RO-Alert-ul va întrerupe atât imaginile, cât și sonorul emisiunilor TV și vor afișa pe ecran informațiile despre pericol.
De asemenea, autoritățile își propun să extindă alertele pentru situațiile de urgență și pe e-mail și SMS.
Pentru a putea primi alertele pe aceste mijloace de comunicare, trebuie să ne înscriem pe o platformă a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Primele modificări vor putea fi observate la sfârșitul anului.