NOAPTEA MUZEELOR LA SATE, EDIȚIA A II-A

0
121

A doua ediţie a evenimentului naţional Noaptea Muzeelor la Sate are loc, astăzi, 31 august, în peste 128 de localităţi din 31 de judeţe ale României.

Unic în Europa, proiectul organizat şi derulat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România pune în valoare patrimoniul cultural rural românesc, prin aducerea laolaltă, prin prezentarea şi prin promovarea a peste 136 de obiective muzeale, evenimente şi programe educative şi culturale din România, disponibile gratuit vizitatorilor din a doua parte a zilei de 31 august până spre miezul nopţii.

Detaliile despre desfăşurarea acestei ediţii şi programul de pe 31 august pot fi consultate pe website-ul www.noapteamuzeelor-la-sate.ro, precum şi pe reţelele de comunicare ale instituţiilor culturale locale implicate în proiect.

Publicul va avea acces gratuit în toate obiectivele înscrise. Judeţele cu cele mai numeroase reprezentări sunt Braşov (18 obiective), Iaşi (13 obiective), Satu Mare (12 obiective), Vrancea (8 obiective), Maramureş şi Sibiu (6 obiective).

Proiectul este lansat şi coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi co-finanţat de AFCN, parteneri strategici fiind Poşta Română şi Asociaţia „Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea-Bologa”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =