EXPOZIȚIE DESPRE ISTORIA SPITALULUI BRĂTIANU

0
241

Clădirea monument istoric a fostului spital Brătianu, în care mai bine de 100 de ani a funcționat cel mai important spital din Buzău, găzduiește, în premieră, o expoziție dedicată istoriei medicinii în orașul Buzău. Publicul care va ajunge la Centrul Muzeal I.C. Brătianu va putea descoperi fotografii și informații despre personalul fostului spital, despre pacienții ori filantropii care au susținut așezământul.

În sălile centrului, au fost expuse costume purtate de medici și instrumente utilizate de chirurgi în sala de operații. Vizitatorilor le sunt prezentate sute de exponate reprezentative pentru istoricul clădirii și al instituției, de la înființarea spitalului, în anul 1872, până în prezent. Printre cele mai importante sunt două lămpi scialitice recuperate chiar din fostul spital.

De asemenea, în zona centrală a fostului spital, unde au funcționat saloanele pentru pacienți, a fost amenajată o altă expoziție de bază, de artă plastică, Cu lucrări semnate de artiști precum Emil Pricopescu, Pompiliu Dobrin și Rodica Panaitescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 71