UNDĂ VERDE PENTRU RENOVAREA ȘCOLII GIMNAZIALE „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU „, DIN RM SĂRAT

0
380

S-a dat undă verde proiectului de renovare a clădirii Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”, din municipiul Râmnicu Sărat. Ieri, Primăria a semnat contractul de finanțare pentru această amplă investiție. Valoarea proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de euro. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii unității de învățământ, cu o suprafață construită de 2064,42 mp. La semnarea contractului au participat reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat, conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud Est, precum și conducerea Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”din municipiul Râmnicu Sărat.

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est au felicitat municipalitatea din Rm. Sărat pentru elaborarea proiectului, care va asigura condiții optime pentru elevii Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”.

Conducerea Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu” recunoaște avantajele aduse de acest proiect, în urma căruia va fi reabilitat localul principal al unității de învățământ.

Alte două instituții din municipiul Râmnicu Sărat vor fi reabilitate în vederea eficientizării energetice. Este vorba de Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare” și Centrul Cultural ”Florica Cristoforeanu”.

Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor celor două instituții se impune cu atât mai mult cu cât sunt frecventate de numeroși elevi.  Termenul de execuție al proiectului de reabilitare a Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu” este de 25 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here