INSTALAREA BATERIILOR DE STOCARE, OBLIGATORIE, ÎN CADRUL PROGRAMULUI CASA VERDE

0
207

Programul Casa Verde Fotovoltaice aduce schimbări importante în acest an. Crește finanțarea, dar devine obligatoarie instalarea bateriilor de stocare a energiei produse. Ministrul Mediului va prezenta ghidul de finanțare zilele următoare, iar programul va demara la jumătatea lunii septembrie. Între timp, asociațiile de proprietari cer să fie și ele eligibile pentru Casa Verde.

Valoarea finanțării primite de la stat pentru panourile fotovoltaice va crește de la 20.000 de lei la 30.000 de lei. Banii în plus sunt pentru ca beneficiarii să își poată finanța și bateriile de stocare care devin obligatorii. În plus, nimeni nu va putea monta panouri fotovoltaice cu capacitate mai mică de 3 kV.

Bugetul alocat pentru acest program este de două miliarde de lei, aceasta fiind și cea mai mare sumă de până acum.

Asociațiile de proprietari din blocuri cer să fie și ele acceptate în programul ”Casa Verde” așa cum a fost în primul an. Atunci condiția era ca toți proprietarii să fie de acord cu instalarea de panouri fotovoltaice pe bloc. Nu s-a înscris nicio asociație, iar autoritățile au renunțat la idee.

Energia produsă de panourile amplasate pe terasa blocului ar trebui consumată doar pentru părțile comune. Locatarii ar vrea ca energia produsă să fie folosită și pentru consumul din apartamente, însă pentru acest lucru e nevoie de schimbarea legislației.

Reprezentanții asociaților de proprietari spun că este neconstituțional ca blocurile de locuințe să fie excluse de la programul ”Casa Verde” și cer autorităților să modifice legea pentru ca și locatarii din blocuri să devină beneficiari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here