Artistul britanic Ed Sheeran se întoarce în România, în 2024, pentru un concert care are loc în București, pe Arena Națională.
Organizatorii concertului transmit că porțile se vor deschide la ora 16:00. După deschiderea porților, accesul se va face pe tot parcursul evenimentului.
În incinta stadionului, nu va fi permis accesul cu: genți sau rucsacuri mari (mai mari decât o coală A4); sticle, conserve; alimente sau băuturi din afara locației; artificii, arme, obiecte periculoase; obiecte laser (de exemplu, pointere, brichete cu laser); iPad-uri, tablete, camere GoPro sau similare, selfie stick-uri; drone (de orice dimensiune); bannere sau postere mai mari decât o coală A3; umbrele (în caz de ploaie, sunt permise doar pelerine de ploaie); camere foto profesionale sau semi -profesionale; animale de companie; cuțite, spray-uri paralizante, lanțuri sau alte obiecte periculoase; alcool; alimente, băuturi sau lichide de orice fel; droguri ilegale / interzise / periculoase / toxice sau substanțe / medicamente, cu excepția substanțelor necesare din motive medicale clar dovedite (persoanele cu afecțiuni medicale trebuie să aibă dovada că pot intra la eveniment cu medicamentele necesare).
Ed Sheeran este unul dintrei cei mai cunoscuți cântăreți și compozitori britanici ai momentului.
Cântăreţul a intrat pentru prima dată în topurile britanice în anul 2011 cu single-ul său de debut, „The A Team”. Cele mai cunoscute melodii ale sale sunt ”Thinking Out Loud”, ”Shape of You”, ”Perfect”, ”The A Team” sau ”Castle on the Hill”.
Ed Sheeran a mai susținut un concert în România în 2019, tot pe Arena Națională, în cadrul turneului de promovare a albumului „Divide”. Atunci, artistul britanic i-a impresionat pe fanii români când a urcat pe scenă cu tricoul galben al Naţionalei de fotbal a României şi cu tricolorul românesc.