INTERSECȚIA DN2 CU DN 2C, RECONFIGURATĂ

0
179

Schimbare importantă în trafic, într-una dintre cele mai periculoase intersecții din județul Buzău. Este vorba despre intersecția dintre Drumul Național 2 și Drumul Național 2C, din comuna Costești, un loc în care frecvent aveau loc evenimente rutiere. Zona a fost reconfigurată de către angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, iar șoferii vor trebui acum să respecte alte reguli de circulație.

Dacă în forma inițială a intersecției, virajul la stânga se făcea direct din banda de mers Buzău – București, iar cel care vira era obligat să ofere prioritate șoferilor care circulau din sens opus pe două benzi, acum, prin înființarea benzii de stocaj pentru viraj la stânga și prin comasarea traficului din sensul București – Buzău pe o singură bandă de circulație, s-a realizat securizarea intersecției și temperarea nivelului traficului în localitatea Costești.

Tot pentru siguranța participanților la trafic, în același timp cu reconfigurarea intersecției, un sector de 2 kilometri a Drumului Național 2 a fost complet asfaltat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 79 = 82