O NOUĂ TRANŞĂ DE 250 LEI VA FI VIRATĂ PE CARDURILE DE ALIMENTE

0
263

Persoanele cu venituri reduse vor beneficia, începând cu 14 august, de o nouă tranşă de 250 de lei care va fi virată pe cardurile de alimente. Măsura vizează aproximativ 2,6 milioane de români aflaţi în dificultate, potrivit statisticii.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt persoanele fără adăpost şi cele încadrate în grad de handicap grav accentuat sau mediu ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Apoi familiile monoparentale şi cele care au cel puţin doi copii în întreţinere cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei.

Primesc, de asemenea, acest ajutor financiar, familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile legii, precum şi pensionarii sistemului public de pensii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here