Metalul Buzău a debutat cu stângul în Liga a 2-a. Formația din Crâng a pierdut în prima etapă, în deplasarea de la Dumbrăvița, cu 3 la 1.
Gazdele au înscris repede, în minutul 8, prin Claudiu Apro, care a urcat în careul buzoian la o lovitură liberă, a scăpat de marcaj și a reluat cu capul în plasă. Minutul 25 a adus egalarea, la capătul unei combinații frumoase a buzoienilor, încheiată cu o pasă către Robu. Mijlocașul a driblat elegant și a șutat pe colțul scurt, păcălindu-l pe portarul Dumbrăviței. Cu zece minute înainte de pauză, gazdele au preluat din nou conducerea, după un șut imparabil, de la marginea careului,.
În a doua repriză, Metalul a încercat să revină în joc, a avut posesia, însă tot gazdele au înscris. Martinov a marcat pentru 3-1, în minutul 65, după un contraatac încheiat cu un șut la colțul lung.
Etapa viitoare, Metalul Buzău va avea un nou meci dificil, sâmbătă, pe teren propriu, cu CSA Steaua București.