Gloria Buzău nu a reușit să producă surpriza pe terenul celor de la Dinamo București, fiind învinsă clar cu 4-1, în etapa a 4-a a SuperLigii.
Bucureștenii au început în forță partida și au reușit să deschidă scorul, relativ repede, în minutul 11, prin Denis Politic. Acesta a marcat, profitând de apatia a doi apărători buzoieni, după un șut deviat. Și în continuare inițiativa a aparținut dinamoviștilor. Așa a venit și golul doi, în minutul 27. Abdallah centrat din dreapta, mingea a trecut prin tot careul, iar Opruț, nemarcat, a reluat tare și precis din lateral.
Repriza a doua a început însă după alte coordonate. Gloria a părut mai motivată și a reușit să reducă din handicap în minutul 54, după o pasă impresionantă a lui Ișfan. Balonul a ajuns la Dumitru care a centrat în fața porții, iar Boateng l-a învins pe Golubovic . Dacă Dinamo a resimțit șocul golului, buzoienii au devenit mai activi, văzând că se poate. Din păcate, jucătorii lui Prepeliță nu au reușit egalarea. Ba, chiar în momentul în care Gloria controla jocul, echipa bucureșteană a înscris din nou. La un corner, Selmani deși căzut în iarbă, a reluat cu dreptul la colțul scurt, iar mingea s-a dus cuminte în plasă. A fost momentul în care Dinamo s-a trezit și a reușit să mai înscrie în minutul 84 prin Politic, care a șutat necruțător și a stabilit scorul final, 4-1.
În etapa următoare, Gloria Buzău are un nou meci de foc, sâmbătă, 9 august, pe teren propriu cu Rapid București.