De la 1 august, creștinii ortodocși intră în Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul ține două săptămâni, până în data de 15 august, și este cunoscut în popor şi sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. În această perioadă, credincioșii renunță la a mai consuma alimente pe bază de carne, lapte și ouă, dar se abțin și de la anumite practici nedemne de orice credincios.
Postul Sfintei Marii este unul dintre cele patru mari posturi din calendarul creștin-ortodox.
Această perioadă de curățire a trupului și sufletului este însoțită de o serie de tradiții și practici. Astfel, credincioșii se apropie de Dumnezeu și duc o viață care reflectă valorile creștine. În luna august au loc două mari sărbători creștine: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).