APROAPE 73 % DINTRE CANDIDAȚI AU PROMOVAT EXAMENUL DE DEFINITIVAT

0
195

Un număr de 5.687 de cadre didactice (72,58%) au promovat şi, implicit, au dobândit  dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puţin 8/opt pentru promovare).

În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 99 de discipline de către 8.072 de candidaţi (94,59% dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare) în 42 de centre de examen.

Din totalul celor 7.836 de candidaţi cu note la proba scrisă, 5.154 de candidaţi s-au situat pe tranşa 7,50 – 10. Dintre aceştia, 65 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 457 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99.

Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 344 de candidaţi, număr în uşoară scădere, comparativ cu anul trecut (394).

Conform calendarului aprobat, contestaţiile se mai pot depune la centrele de examen, până astăzi, la ora 12,00.

Rezultatele finale vor fi afişate în centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 6 august.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here