Autoritățile pregătesc cadrul legislativ prin care va impune noi taxe și va institui noi zone cu restricții în marile orașe.
Potrivit unui proiect inițiat de Ministerul Dezvoltării, vor exista zone cu niveluri scăzute de emisii unde va fi limitată circulația mașinilor deținute de cetățeni sau de firme care nu respectă anumite baremuri privind noxele.
Vor exista și cazuri în care circulația va fi permisă doar prin achitarea unei taxe.
Mașinile instituțiilor de apărare, ordine publică și servicii publice sunt exceptate de la prevederile cadrului legislativ.
Aceste zone vor fi implementate în municipiile Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Pitești, Ploiești și Timișoara.
Autoritățile administrației publice locale vor fi responsabile pentru marcarea acestor zone ZNSE cu indicatoare corespunzătoare.
De asemenea, ele vor avea competența de a stabili regulile de acces și tarifele pentru vehiculele care doresc să circule în interiorul acestor zone.
Cei care nu vor respecta prevederea, riscă amendă de 300 de lei care, dacă nu va fi plătită la termen, va atinge penalități de 500 de lei pe zi.