Tragedie teribilă în sportul buzoian. Sorin Florin Nazîru, un tânăr portar legitimat la CSM Râmnicu Sărat, a decedat, miercuri, într-un spital din București, după ce ar fi contactat o bacterie dintr-o piscină. El împlinise 16 ani în urmă cu doar o lună de zile.
Adolescentul fusese la piscină, weekendul trecut, împreună cu mai mulți coechipieri. Din bazin, ar fi contactat o bacterie, iar la scurt timp, în ciuda tinereții, ar fi făcut meningită. A fost internat mai întâi la Spitalul din Râmnicu Sărat, iar apoi a fost transferat direct la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală. Ulterior, tânărul a ajuns la Spitalul „Marie Curie”. Din păcate, Sorin Florin Nazîru s-a stins, miercuri, la patru zile după ce ar fi luat bacteria.
Nu mai departe de zilele trecute, Sorin fusese anunțat că urma să fie promovat la echipa mare a CSM Rm. Sărat. Tânărul a fost portar al echipei Under 17 de la CS Dinamo București până la finalul sezonului. El a dorit însă să revină la CSM Rm Sărat, clubul său de suflet. Adolescentul era supervizat îndeaproape de Ionuț Popa, antrenorul cu portarii de la CSM Râmnicu Sărat, fiind considerat o veritabilă speranță a fotbalului buzoian.
În memoria lui Sorin Florin Nazîru, la primul meci disputat de CSM Rm. Sărat, se va ține un moment de reculegere.