Parlamentul, convocat ieri în sesiune extraordinară, a adoptat noile cote de vânătoare la urs.
Este vorba de un proiect inițiat de UDMR, care modifică legislația în domeniu și care prevede că peste 400 de exemplare vor fi omorâte în 2024 și 2025.
Acest demers vine după tragedia de zilele trecute din Munții Bucegi, unde o tânără a fost ucisă de o ursoaică pe un traseu turistic.
Proiectul modifică Legea vânătorii, iar principala măsură vizează posibilitatea eliminării prin împușcare a urșilor bruni agresivi care atacă oamenii și bunurile acestora.
S-a stabilit și cota anuală de intervenție la nivel național, de peste 400 de urși, pentru a gestiona problemele, cele mai afectate zone fiind județele Harghita, Covasna, Brașov și Mureș.
Senatorul UDMR, Tánczos Barna, inițiator al proiectului, a declarat că demersul se bazează pe un studiu științific comandat de Ministerul Mediului, care vizează estimarea populației de urs brun din România.
Proiectul a fost votat de reprezentanții PNL, PSD, minorități și AUR. Parlamentarii USR s-au abținut de la vot, după ce mai multe amendamente depuse de ei au fost respinse.
Proiectul votat merge la promulgare, la președintele României.