ÎNTÂRZIERI PE CALEA FERATĂ, DIN CAUZA CANICULEI

0
325

Compania CFR Călători informează că în această perioadă, cu vreme caniculară şi disconfort termic ridicat, pot apărea întârzieri în circulaţia trenurilor de călători, pentru că temperaturile sunt mai ridicate decât cele pentru care a fost proiectat materialul rulant din România.

În zilele caniculare, la nivelul şinei temperaturile depăşesc 50 de grade Celsius la soare, prin urmare – pentru siguranţa călătorilor – se impun, în multe situaţii, restricţii de viteză.

De asemenea, instalaţiile de climatizare din vagoane ar putea să nu mai asigure în parametri optimi răcirea şi să funcţioneze doar în regim de ventilaţie.

În aceste condiţii, CFR Călători le recomandă pasagerilor – în special persoanelor cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecţiuni medicale – să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj şi să se hidrateze permanent, să aibă medicaţia necesară afecţiunilor de care suferă, să alerteze personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here