Din această lună, locuitorii municipiului Buzău vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului. Tarifele au fost majorate, la solicitarea operatorului de salubrizare și au fost aprobate recent de Consiliul Municipal. Majorarea tarifului la gunoi este pusă pe seama creșterii salariului minim de la 1 iulie. Asta înseamnă că, în cazul persoanelor fizice, tarifele cresc la 26,27 lei, fără TVA, de persoană.
Concluzia este că ori de câte ori va crește salariului minim, acest lucru se va răsfrânge în facturile buzoienilor.
Explicațiile reprezentanților firmei de salubrizare din Buzău nu sunt însă agreate de unii consilieri locali. Aceștia consideră că majorarea salariului minim în cazul unor angajați ai societății nu trebuie suportată de către populație, ci de către RER.
Conducerea firmei de salubrizare susține, însă, că acest lucru nu poate fi făcut, pentru că banii rezultați din profitul societății sunt distribuiți către alte cheltuieli.
Proiectul de hotărâre privind majorarea tarifelor la gunoi în municipiul Buzău a fost adoptat, în final, cu 14 voturi ,,pentru”.